Laurenţia Arnăuţoiu s-a născut la 18 octombrie 1894, în comuna Berevoieşti, judeţul Argeş, fiind unul din cei 12 copii ai învăţătorului Petre Diaconescu (Zăvoianu) şi a Ioanei. S-a căsătorit în 1914 cu învăţătorul Ion Arnăuţoiu și au avut 5 copii (vezi documentul 1).
Laurenţia Arnauţoiu a ştiut încă de la început de organizarea Grupului de rezistenţă anticomunistă de la Nucşoara, condus de fiul ei, Toma. Şi-a încurajat fiii – pe Toma şi Petre - în acţiunea lor şi i-a ajutat cât a putut. Laurenţia Arnăuţoiu a fost arestată în 1949 şi condamnată la 6 ani închisoare corecţională (vezi documentul 2). După detenţie, Laurenția Arnăuțoiu și soţul ei Ion Arnăuţoiu, au putut reveni în casa familiei, în care fusese instalat între timp postul de miliţie al comunei, doar după ce Securitatea a montat microfoane în camerele lăsate la dispoziţia lor (vezi documentul 3).
După capturarea fiilor ei la 20 mai 1958, Laurenţia Arnăuţoiu a fost din nou arestată, anchetată de Securitate şi condamnată de Tribunalul Militar al Regiunii a-II-a Militare, la 10 ani temniţă grea, atât pentru ajutorul dat fugarilor, cât şi pentru că nu şi-a denunţat fiii.
Laurenţia Arnauţoiu a trăit imensa dramă, după ce în 1944, fiul ei cel mare, Ion Arnăuţoiu, căpitan de cavalerie, murise pe front (vezi documentul 4), să vadă cum alţi doi dintre copii ei, Toma şi Petre, au fost condamnaţi la moarte şi executaţi.
S-a stins din viaţă la 24 mai 1962 în închisoarea din Miercurea Ciuc.
DOCUMENTE
Documentul 1
Ion și Laurenția Arnăuțoiu împreună cu copii lor: Elena, Petre (în brațele Laurenției), Neluț (în centru), Anton (în dreapta), Toma (în centru, așezat)
Documentul 2
Laurenţia Arnăuţoiu după prima perioadă de detenţie
Documentul 3
Dosar nr.10764/1959
Serviciul învăţămînt
„Sinteza acţiunii de depistare şi prindere a bandei Arnăuţoiu din regiunea Piteşti
(…..).
In iarna anului 1956 odată cu eliberarea din închisoare a părinţilor bandiţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu, s-a hotărît instalarea unui post T.O. de ascultare la domiciliul acestora. (n.n. T.O. – acronimul cuvintelor “tehnică operativă”, care înseamnă montarea unor microfoane pentru a putea fi ascultată orice discuţie ar avea loc într-o încăpere).
Casa acestora, situată în comuna Nucşoara, era folosită în parte de postul de miliţie. Părinţii bandiţilor s-au stabilit mai întîi la o rudă în comuna Capul Piscului, raionul Muscel. In acelaşi timp Iancu (Ion) Arnăuţoiu – tatăl bandiţilor, cerea insistent sa-i fie cedată partea din locuinţa sa rămasă disponibilă. În acest fel organele noastre dispuneau de multe posibilităţi.
Vechiul şef al postului de miliţie a fost înlocuit cu un nou şef şi un ajutor al acestuia. În realitate ei erau ofiţeri de securitate, dar despre acest lucru cunoşteau numai şeful D.M.R. Piteşti şi şeful raionului de miliţie Curtea de Argeş. Postul de miliţie s-a retras în două camere – una fiind postul propriu zis, iar cealaltă fiind folosită drept dormitor pentru cei doi „miliţieni”; din aceasta urma să se facă şi ascultarea.
La postul de ascultare T.O. se înregistrau discuţiile între locatarii imobilului şi vizitatori, dar în aceste discuţii nu apărea nimic cu privire la bandă. Unii dintre vizitatori, curioşi, o întrebau pe mama bandiţilor dacă a mai auzit ceva de fii ei. De fiecare dată însă aceasta începea să plîngă şi răspundea că fiiI ei sînt morţi.
Ascultarea la postul T.O. se făcea în mod neregulat şi nesatisfăcător deoarece cei doi ofiţeri trebuiau să îndeplinească şi munca ce le revenea ca miliţieni. Era deci necesar ca ascultarea să se facă permanent ziua şi noaptea. Ca urmare, s-a constituit un grup de trei ofiţeri care deserveau ascultarea prin rotaţie. Introducerea în post făcîndu-se întotdeauna la o săptămînă, în timpul nopţii, după orele 24.00.
Pentru că în cîteva rînduri soţii Arnăuţoiu au manifestat interes pentru a şti ce anume este în cea de a doua cameră a postului, s-a hotărît ca permanent, în fiecare dimineaţă, ofiţerul de la ascultare să intre în dulap şi, timp de o jumătate de oră, geamurile camerei să stea deschise pentru aerisire; cu această ocazie soţii Arnăuţoiu aveau posibilitatea să cerceteze camera. Măsurile luate s-au dovedit juste, deoarece în diferite ocazii, cîte unul din soţii Arnăuţoiu, sub pretextul că stă de vorbă cu miliţianul care făcea curăţenie, cerceta atent camera prin geamul deschis.
După ce se făcea curăţenie, se închideau geamurile. Cel de al treilea ofiţer trecea la ascultare, iar cei doi miliţieni încuiau postul de miliţie şi lăsau vorbă la familia Arnăuţoiu, că dacă îi caută cineva să-i spună că sînt plecaţi în comună. Astfel cei urmăriţi şi-au întărit convingerea că în post, în afară de miliţieni, nu se mai află nimeni şi deci, după plecarea acestora, pot discuta nestingheriţi.
Cu toate acestea, postul de ascultare T.O. nu dădea nici un fel de rezultate. Ce-i drept, bătrînul Arnăuţoiu a avut dese expresii duşmănoase la adresa regimului, dar acest lucru n-a spus nimic nou.
Într-una din zile însă mama bandiţilor s-a plîns soţului de faptul că „cei de la securitate au început să umble”. Această îngrijorare a celei în cauză a atras atenţia organelor noastre, fiind totuşi un indiciu, deşi concret nu se spusese prea mult.”
Documentul 4
Laurenţia şi Toma Arnăuţoiu în 1944, în doliu, după moartea fiului ei Ioan.