Istoria conteaza
ISTORIA CONTEAZĂ

Eroine Nucşoara

femei luptatoare în rezistenţa anticomunistă

ELISABETA RIZEA

Arhiva
Elisabeta Rizea
Elisabeta Rizea, fiica lui Ion şi a Mariei Şuţa, s-a născut la 28 iunie 1912, în comuna Domneşti, judeţul Argeş (d. 6 octombrie 2003). Nepoată a fruntaşului ţărănit Gheorghe Şuţa, ucis de comunişti datorită atitudinii sale împotriva regimului de emanaţie sovietică. Elisabeta Rizea a detestat comunismul şi, în momentul înfiinţării Grupului de rezistenţă din Nucşoara condus de Toma Arnăuţoiu, nu a pregetat să-i ajute împreună cu soţul ei, Gheorghe Rizea, cu alimente şi îmbracăminte (vezi documentul 1). Aflând de implicarea lor, Securitatea a început să-i urmărească. Gheorghe Rizea a reuşit să se ascundă câteva luni de zile înainte de a fi arestat, anchetat şi condamnat la 15 ani muncă silnică.

Elisabeta Rizea a fost arestată prima dată pe 20 noiembrie 1950, anchetată (vezi documentul 2) şi condamnată în 1951 de Tribunalul Militar Bucureşti la 6 ani de detenţie. La eliberarea din închisoare, la 6 iunie 1956, deşi era urmărită de Securitatea (vezi documentul 3), Elisabeta Rizea a început din nou să îi ajute pe cei din grupul de rezistenţă (vezi documentul 4), transmiţând mesaje, ducând-le alimente şi îmbrăcăminte.

A fost arestată pentru a doua oară în 1958, după prinderea fraţilor Arnăuţoiu, anchetată de Securitate şi condamnata de Tribunalul Militar la 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii. Şi-a regăsit soţul şi cele două fiice când a fost eliberată din închisoare la 29 iulie 1964, prin decret de grațiere.

După 1990, Elisabeta Rizea a vorbit în Memorialul durerii și în interviuri despre rezistența de la Nucșoara și despre represiunea declanșată de regimul comunist prin Securitate, Miliție și noua ierarhie a satului.
În aparițiile ei pline de vervă, relatează cum i-a ajutat pe partizani înainte și după prima condamnare și descrie metodele brutale folosite de anchetatori.

DOCUMENTE

Elisabeta Rizea
Documentul 1
Elisabeta şi Gheorghe Rizea

Documentul 2
Dir. Reg. a Securităţii Poporului Piteşti
nr. 116/21967
16 mai 1950
Către
Dir. Gen a Securităţii Poporului
Tov. Locot. Colonel Petrescu
„Semnalăm următoarele:
În jurul datei de 22 aprilie 1950, s-a prezentat la serviciul judeţean de Secu (sic) Muscel, tov. maior de Miliţie Alimănescu, arătînd că este trimis special pentru a lucra în problema bandelor, stabilind cu Tov. Şef al serviciului de Secu (sic) să i se dea concursul atunci cînd va avea nevoie. (……).
A întreprins acţiune asupra unor elemente din regiunea Nuc. (sic), după informaţii neverificate şi a ajuns la brutalizarea lor şi anume:
– Lemnaru Vasile, din com. Nucşoara
– Tefeleu Nic.
– Toma Mălureanu, vicepreşedintele Comitetului Provizoriu al com. Nuc. (sic) şi alţii, fără a obţine rezultatele în legătură cu banda.
Cei de mai sus au fost traşi la grindă cu funia, legaţi cu mîinile la spate, după care au fost trimişi în munte după bandiţi.

Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi. Relatări culese și editate de Irina Nicolau și Theodor Nițu
„Când m-a bătut cel mai rău Cîrnu, m-a dus la miliţie, într-o cameră. A tras o masă. avia un cîrlig mare la mijloc acolo. (…). Şi a tras Cîrnu un scaun lîngă masă, m-a legat cu mîinile la spate după spătar, a suit scaunul pe alt scaun …şi a urcat scaunul pe masă şi mi-a legat coada acolo sus în cîrlig. Şi era un lanţ şi a băgat lanţul aici dipă frînghie, cum eram legată la mîini. Şi mi-a fost frică, doamnă, că atunci eram grăsuţă, nu prea tare, da nu eram slută ca acum, şi stam şi ţipam şi spuneam – domnule, împuşcaţi-mă, tăiaţi-mi capul, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi limba, nu ştiu de ei, nu mă îmtrebaţi că nu ştiu! Nu mă chinuiţi, nu mă lăsaţi fără mîini, mai bine împuşcaţi-mă!”

Documentul 3
Dosar nr.10764/1959
Serviciul învăţămînt
„Sinteza acţiunii de depistare şi prindere a bandei Arnăuţoiu din regiunea Piteşti”
„Întrucît se observase că în ultimul timp mama bandiţilor nu mai discuta acasă ci mergea la o vecină a ei, anume Elisabeta Rizea, principală legătură a bandiţilor, organele noastre s-au gîndit că trebuie să facă ceva pentru ca şi în acest loc „să încurce treburile”. La această femeie lua masa unul dintre miliţienii de la postul de Miliţie. În această situaţie, un pretins „unchi” al miliţianului „ieşit de curînd din spital”, căruia i se recomandase de medic să nu mai lucreze şi pentru o perioadă oarecare să se retragă într-un loc mai liniştit, a rugat pe nepotul său să-i găsească o gazdă unde ar putea să stea o lună sau două (el menţiona că dacă ar putea sta împreună cu el, ar fi şi mai bine).
„Unchiul”, care era de fapt ofiţer de securitate, a fost instruit, trimis în comuna respectivă, cu ajutorul miliţianului, introdus la Elisabeta Rizea. Aci el se manifesta ca un om care nu era în toate facultăţile mintale, astfel că, indiferent de vizita pe care o primea Elisabeta Rizea, găsea pretexte pentru a o împiedica pe aceasta să discute cu cineva.”

20-11-1957
Lt. Maj. Udrea Manea
Către
Tov Căpitan PLEŞIŢĂ
„Raportez spre ştiinţa Dv
- Scopul prezenţei mele aici după cum aţi ordonat Dv. este acela de a îngreuna posibilităţile lui TUŢA în a discuta cu bătrîna LAURENŢIA (n.n. Laurenția Arnăuțoiu, mama fraților Arnăuțoiu) atunci cînd eventual îşi fac vizite. - Ambele dacă au văzut această îngrădire au trecut la fel de fel (de) acţiuni în scopul de aşi (sic) creea posibilităţi de discuţii intime astfel:
- De la început dacă a văzut că nu au posibilităţi în a discuta la Bucătărie, au încercat să discute la fîntîna din curte sub pretext că o conduce pînă afară. Desigur că din cauza prezenţei mele nu au avut posibilitate nici aici. Văzînd că nici aici nu au posibilitatea de a discuta, au început să se conducă de la fîntînă din curte în mijlocul Străzii unde şi-au creiat posibilităţi de discuţii tari (sic) dar cu înţeles dublu.
- Pentru aşi (sic) creea poosibilităţi mai bune de a discuta, s-au dedat la o altă serie de pretexte astfel: TUŢA argumentează că fasolea nu fierbe decît cu apă de la fîntîna de sub coastă, ce se află vis-a-vis de casa lui Tuţa la distanţă de circa 50-60- metrii:
Astfel că parcă la un semn se întîlnesc în stradă ambele femei, pornesc împreună la fîntîna deschisă apoi în drum discută cît şi acolo, uitîndu-se înapoi în mod hoţesc.”

Documentul 4
„Astfel, pe data de 7 iunie 1956, în după amiaza acelei zile, deci a doua zi după ce m-am eliberat mergând către comuna Nucșoara, am coborît din autobuzul RATA în comuna Domnești rămînînd în noaptea următoare la rudele mele din această localitate.
În momentul cînd am coborît din autobuz, am fost întîmpinată de un preot, pe care-l cunoșteam din vedere și din auzite că este pr. Constantinescu Ion din com. Corbi.
Acesta m-a salutat transmițîndu-mi totodată „complimente din partea băieților”. Denumirea aceasta – „băieții” – era folosită de elementele care aveau legătura cu bandiții, astfel în loc de expresia „bandiții” sau în loc de rostirea numelui acestora, se folosea expresia „băeții” ceace (sic.) însemna că este vorba de cei din banda teroristă. Tot atunci, Constantinescu Ion mi-a spus că banda continuă să existe și că fugarii sînt sănătoși.”
Întrebare: Ancheta revine asupra întrebării: căror persoane le-ai mai vorbit sau transmis despre legăturile Dtale cu banda teroristă – după iunie 1956?
Răspuns: Cu nici o persoană nu am mai comunicat în vreun fel despre banda teroristă.
Întrebare: Dar privitor la persoana Dtale, ce ai discutat cu acești teroriști?
Răspuns: Le-am spus cum am reușit să aflu despre ei – de la pr. Constantinescu Ion și familia Bășoiu Nicolae. Am afirmat că sînt hotărîtă să-mi continui activitatea alături de ei, cu orice risc și că voi procura ca și mai înainte bani și alimente, ceeace am și făcut și despre care am declarat la interogatoriile anterioare.”
(Elisabeta Rizea - declarație conform Procesului verbal de interogatoriu din 14 octombrie 1958)